Salt la meniul principal Salt la conținutul paginii

Ştiu X Vreau X Pot = Fac schimbare - Aprilie 2015 - Aprilie 2016

Teatru senzorial pentru elevii cu dizabilități vizuale.


 

Obiectivul general al proiectului l-a constituit dezvoltarea sectorului ONG în România, prin consolidarea bazei de membri şi voluntari ai Fundaţiei Cartea Călătoare  şi creşterea participării acestora la activităţile  fundaţiei. Poiectul „Ştiu  X  Vreau  X  Pot  =   Fac schimbare”  şi-a porpus să formeze un grup de tineri cu şi fără deficienţe de vedere care să se implice ulterior în actvităţile organizaţiei în calitate de membri/voluntari.

Deşi Fundaţia Cartea Călătoare oferea servicii de 20 de ani persoanelor cu deficienţe de vedere pentru a facilita accesul nemijlocit la informaţie, educaţie şi angajare cu ajutorul tehnologiilor moderne de acces, în toată această perioadă singurul contact direct cu beneficiarii a fost prin intermediul cursurilor de iniţiere în lucrul pe computer pentru nevăzători. Chiar şi aşa, feed-back-ul primit de la aceştia a fost scăzut, deoarece am lucrat cu formatori locali.

Printre obiectivele strategice ale fundaţiei se număra, pe de o parte, creşterea implicării persoanelor cu deficienţe de vedere în proiectele implementate de fundaţie şi, pe de altă parte, creşterea numărului de membri tineri ai organizaţiei care să fie implicaţi direct în procesul de planificare, programare şi livrare de activităţi.

Grupul ţintă îl reprezintă elevii şi profesorii din Liceul Tehnologi Special „Regina Elisabeta” din Bucureşti, Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Cluj Napoca, respectiv 60 elevi şi 30 profesori.

Beneficiari direcţi: 30 de elevi din fiecare liceu şi 10-15 cadre didactice.

Proiectul a fost structurat pe trei componente.

Prima componentă vizează un program de dezvoltare personală a tinerilor din cele două liceele speciale pentru nevăzători din Bucureşti şi Cluj Napoca.

Cursul urmăreşte dezvoltarea capacităţilor emoţionale, dezvoltarea capacităţilor cognitive, stima de sine, sociabilitatea, prevenirea şi eliberarea de dependenţe, afectivitate, intimitate, sexologie, orientare şcolară şi profesională.

Participarea lor la cursul de dezvoltare personală contribuie la dobândirea echilibrului emotional şi  dezvoltarea psihică, dar şi la formarea unei personalităţi puternice şi echilibrate, capabilă să spună NU tentaţiilor şi să se implice în viaţa comunităţii.

A doua componentă urmăreşte formarea a doua grupuri de câte 30 de tineri în Bucureşti şi Cluj Napoca, elevi de liceu cu şi fără deficienţe de vedere în metoda de educaţie nonformată – teatru senzorial labirint.

Această metodă de teatru dă putere oamenilor, iar tinerii folosesc suportul ăsta pentru a-şi crea o comunitate, pentru a-şi face curaj să se exprime, să devină artişti. Prin această componentă nu se situăm în zona clasică de voluntariat, ci în zona artistică.

Teatrul senzorial labirint este structurat pe 3 activităţi: prima în care elevii nevăzători lucrează singuri, a doua în care lucrează cu tineri fără deficienţe de vedere şi a treia în care oferă rezultatele muncii lor de grup într-un spectacol deschis publicului larg, comunităţii.

A treia componentă: fiecare dintre grupurile de tineri membri/ voluntari formate, vor identifica o problemă din comunitatea lor şi vor gândi un mic proiect de intervenţie prin care să o rezolve. Pentru aceasta, fiecare proiect va beneficia de o microfinanţare de la Fundaţia Cartea Călătoare. Astfel, din simpli spectatori, vor deveni actori care joacă un rol principal în comunitate.

Un număr de 57 de tineri, cu şi fără deficienţe de vedere, au fost implicaţi direct în activităţile proiectului, în realizarea şi oferirea de spectacole de teatru senzorial labirint, dar au fost implicaţi şi în procesul de planificare strategică derulat în 2015-2016. În cadrul teatrului senzorial labirint tinerii au fost cei care au construit şi livrat spectacolul.

Deaorece fundaţia nu avea mare experienţă în lucrul cu tinerii, am beneficiat de un transfer de bune practici şi instrumente de la organizaţia parteneră din Cluj Napoca – Centrul de Resurse pentru Comunitate Cluj Napoca şi Asociaţia A-maze Me. Am folosit şi experienţa acestora în teatrul senzorial labirint.

Toate activităţile derulate în proiect au fost centrate pe tinerii cu  deficienţe de vedere şi au avut drept scop dezvoltarea personală a acestora, 54 au participat la cursuri de dezvoltare personală. 

Voluntariatul era o resursă insuficient folosită de fundaţie. Nu avem strategii specifice de recrutare şi formare voluntarilor. Prin acest proiect, am pus bazele unui prgram de lucru cu tinerii voluntari prin care am reuşit să dezvoltăm şi să îmbunătăţim activităţile fundaţiei în comunitate. 

Solicitant: Fundaţia Cartea Călătoare

Parteneri:

  • Liceul pentru Deficienţi de Vedere Cluj-Napoca
  • Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta” Bucureşti
  • Centrul de Resurse pentru Comunitate Cluj
  • Asociaţia A-maze Me
  • Laboratorul Citit În

 

Finanţator: Fondul ONG în România, Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2009 – 2014

Buget: 44.551, 68 Euro


Vezi toate proiectele

Video promoțional al festivalului

Conectare la pagina de Facebook a festivalului