Elevii de la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere din Cluj îi aşteaptă pe amatorii de teatru joi, 4 februarie, de la ora 14.00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, un spectacol de teatru senzorial ce nu trebuie ratat.
„În timpul unei reprezentaţii de teatru labirint, spectatorul este personajul principal din poveste şi este provocat să experimenteze diverse stări emoţionale care trasează un labirint interior, specific fiecărui participant“, spun organizatorii spectacolui „Harap Alb“ într-un comunicat.
Din cauza formatului itinerant propus de spectacol, curioşii care vor să ia parte la spectacol sunt rugaţi să îşi rezerve un loc prin programare telefonică, fie apel, fie SMS, la unul din numerele: 0721.831.160/0755.168.476. Intrarea este liberă. Reprezentaţia este organizată de Fundaţia Cartea Călătoare şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere din Cluj Napoca, împreună cu voluntari ai Centrului de Resurse pentru Comunitate şi ai Laboratorului Citit În.
Atelierul de teatru senzorial labirint a fost organizat în cadrul proiectului “Ştiu X Vreau X Pot = Fac schimbare”, pus în practică de Fundaţia Cartea Călătoare din Focşani şi finanţat prin Fondul ONG în România, Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European 2009-2014.
Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta” din Bucureşti şi Fundaţia Cartea Călătoare vă invită sâmbătă, 24 octombrie 2015, ora 12,la un spectacol itinerant de teatru senzorial labirint, oferit de un grup de elevi cu deficienţe de vedere ai liceului, împreună cu voluntari ai Asociaţiei A-maze Me şi ai Laboratorului Citit În.
Gazdă va fi Muzeul Naţional al Ţăranului Român, strada Monetăriei, nr. 3, Sala Acvariu, partener în cadrul acestui proiect.
În timpul unei reprezentații de teatru labirint, spectatorul este personajul principal din poveste și este provocat să experimenteze diverse stări emoționale care trasează un labirint interior, specific fiecărui participant.
Workshop-ul de teatru senzorial labirint a fost organizat în cadrul unui proiect mai amplu – „Ştiu X Vreau X Pot = Fac schimbare”–implementat de Fundaţia Cartea Călătoare din Focşani, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta” din Bucureşti, Asociaţia A-maze Me şi Laboratorul Citit În.
Tinerii participanţi sunt provocați să își dezvolte abilitățile creative și să își testeze limitele artistice într-un mediu ce promovează educația nonformală prin participare și redefinirea granițelor teatrului,
Proiectul, finanţat prin Fondul ONG în România, Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2009 – 2014,îşi propune dezvoltarea sectorului ONG în România, prin consolidarea bazei de membri şi voluntari ai fundaţiei şi creşterea participării acestora la activităţile comunităţii. Bugetul total al proiectului este de 44.551, 68 Euro, din care 34.935,50 Euro reprezintă finanţare nerambursabilă.
Pentru buna desfășurare a spectacolului și datorită formatului itinerant propus de teatrul senzorial labirint vă rugăm să vă rezervaţi locul prin programare telefonică (apel sau SMS) la unul din numerele de telefon:0721.831.160/0755.168.476.
Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere din Cluj Napoca şi Fundaţia Cartea Călătoare vă invită sâmbătă, 3 octombrie, ora 12:00 la un spectacol itinerant de teatru senzorial labirint oferit de un grup de elevi cu deficienţe de vedere ai liceului, împreună cu voluntari ai Centrului de Resurse pentru Comunitate şi ai Laboratorului Citit În.
Gazdă va fi Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj Napoca, strada Memorandumului, nr. 21, partener în cadrul acestui proiect.
În timpul unei reprezentaţii de teatru labirint, spectatorul este personajul principal din poveste şi este provocat să experimenteze diverse stări emoţionale care trasează un labirint interior, specific fiecărui participant.
Workshopul de teatru senzorial labirint a fost organizat în cadrul unui proiect mai amplu - 'Ştiu X Vreau X Pot = Fac schimbare' - implementat de Fundaţia Cartea Călătoare din Focşani, în parteneriat cu Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere din Cluj Napoca, Centrul de Resurse pentru Comunitate şi Laboratorul Citit În.
Tinerii participanţi sunt provocaţi să îşi dezvolte abilităţile creative şi să îşi testeze limitele artistice într-un mediu ce promovează educaţia nonformală prin participare şi redefinirea graniţelor teatrului.
Proiectul, finanţat prin Fondul ONG în România, Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European 2009 - 2014, îşi propune dezvoltarea sectorului ONG în România, prin consolidarea bazei de membri şi voluntari ai fundaţiei şi creşterea participării acestora la activităţile comunităţii. Bugetul total al proiectului este de 44.551, 68 Euro, din care 34.935,50 Euro reprezintă finanţare nerambursabilă.
Pentru buna desfăşurare a spectacolului şi datorită formatului itinerant propus de teatrul senzorial labirint vă rugăm să va rezervaţi locul prin programare telefonică (apel sau SMS) la unul din numerele de telefon: 0721.831.160/0755.168.476.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org
Fundaţia Cartea Călătoare din Focşani a fost premiată la Gala Persoanelor cu Dizabilităţi, în cadrul categoriei „Comunică Abilitatea”, pentru proiectul Caravana Cinematografică pentru Nevăzători.
Caravana cinematografică este, în fapt, o campanie de conştientizare şi implicare a industriei cinematografice în procesul de accesibilizare a filmelor pentru nevăzători şi, în acelaşi timp, o campanie de informare şi conştientizare a opiniei publice, se arată într-un comunicat al fundaţiei Cartea Călătoare. În cadrul acestui proiect, nevăzătorii au avut şansa de a urmări un film în cinematograf, în condiţii similare de accesibilitate cu orice altă persoană din societate. Filmele accesibilizate au fost proiectate pentru publicul larg, persoanele cu deficienţe de vedere primind, la intrarea în sală, un set de căşti în care ascultau descrierea audio. Publicul larg care a participat la aceste proiecţii a avut posibilitatea să interacţioneze cu persoanele cu deficienţe de vedere în mod firesc, să se informeze cu privire la oportunităţile care le sunt oferite acestora şi să înţeleagă provocările cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi. Cei care au dorit să înţeleagă cât mai bine situaţia au solicitat căşti şi au urmărit filmul în condiţii similare cu persoanele cu deficienţe de vedere. În cadrul caravanei au fost organizate 39 de proiecţii în toată ţara (cinematografe, biblioteci publice, licee pentru deficienţi de vedere, universităţi), la care care au participat 651 persoane cu deficienţe de vedere şi peste 500 de persoane fără deficienţe de vedere. ActiveWatch şi Fundaţia Motivation au organizat, miercuri, 3 decembrie, cea de-a cincea ediţie a Galei Persoanelor cu Dizabilităţi, sub sloganul „Promovează abilitatea”. Evenimentul integral va fi difuzat pe TVR1 pe 29 decembrie, începand cu orele 17.00. (Dana LEPĂDATU)
www.ziaruldevrancea.ro
Prin acest proiect, derulat in parteneriat cu 5 universitati din Romania: Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Bucuresti, Universitatea A. I. Cuza din Iasi, Universitatea de Vest din Timisoara si Universitatea Oradea, au fost create 7 centre de accesibilizare a cursurilor pentru studentii nevazatori.
In fiecare centru a fost instalat un sistem format dintr-un computer cu soft de recunoastere a caracterelor si o multifunctionala A3 care permite scanarea cartilor sau tiparirea lor cu caractere mari, precum si transformarea lor in format electronic. Formatul electronic poate fi citit de nevazatori cu ajutorul unor programe speciale cu sinteza vocala.
In centrele din Cluj-Napoca si Focsani s-au achizitionat imprimante Braille care au furnizat la cerere cursuri imprimate in scrierea specifica nevazatorilor.
www.stiriong.ro
A infiintat Asociatia pentru Persoane cu Deficiente de Vedere si revista „Radar”, scrisa exclusiv de nevazatori si pe care o coordoneaza, o editeaza dar creeaza si programele necesare pentru montarea revistei in format mp3. Mircea a renuntat de mult timp sa mai citeasca in limbajul Braille. Din anul 1995 cand si-a achizitionat primul sintetizator vocal „rasfoieste” fiecare carte prin sunet. Prin Fundatia „Cartea Calatoare”, Mircea a pus la punct peste 40 de biblioteci pentru nevazatori in tara in cadrul sistemului public si in care cartile devin un CD ce poate fi citit „fila cu fila”, cu ajutorul aparatului Daisy. „Fundatia Cartea Calatoare a fost infiintata pe data de 26 noiembrie 1996. Misiunea fundatiei este aceea de a facilita accesul nemijlocit la informatie, educatie si angajare pentru persoanele cu deficiente de vedere din Romania. Serviciile oferite de noi au ca scop dobandirea unei cat mai mari independente pentru aceste persoane. Cu ajutorul echipamentelor si softurilor asistive un orb poate sa lucreze la un computer, sa acceseze Internetul, sa citeasca o carte in format electronic sau sa desfasoare o munca similara cu o persoana vazatoare”, este prezentata activitatea de la Fundatia cartea Calatoare. In prezent, datorita lui Mircea Bucur si colaboratorilor sai, toate scolile si liceele speciale din Romania sunt conectate la internet iar liceele pentru persoanele cu deficiente de vedere sunt dotate cu imprimante speciale pentru tiparirea de materiale didactice in scrierea Braille. Iscusit in tot ce face, presedintele Fundatiei „Cartea Calatoare”, Mircea Bucur, a „inventat” programe IT pentru confectionarea unor manuale audio pentru elevi de clasa a IV – a, pentru ca acestia sa „citeasca” mai repede decat in sistemul Braille.
De asemenea, peste zece filiale ale Asociatiei nevazatorilor din Romania au fost dotate cu computere. Mircea Bucur „turneaza” filme pentru nevazatori, prin Fundatia sa „Cartea Calatoare”. Practic, in filmele pentru nevazatori, persoanele cu deficiente de vedere aud, pe langa replicile actorilor, toate detaliile citite de lectori privind hainele actorilor, gesturile si mimica acestora. In ultimii ani au fost accesibilizate mai multe filme penntru nevazatori, precum „Aviatorul”, „Moartea domnului Lazarescu”, „432”, „Pozitia copilului”. Practic, nevazatorii care merg la cinematografe primesc in pauza dintre replicile actorilor, prin intermediul unor casti speciale, explicatii referitoare la decoruri, costume, mimica, lucruri foarte importante pentru intelegerea cu adevarat a filmului.
Proiectul la care lucrează acum şi pentru care este recunoscută şi iubită de mii de oameni este întreprinderea socială Cartea Călătoare, prin care face producţie de carte audio în sistem Daisy pentru persoanele cu probleme de vedere.
A pregătit cu minuţiozitate planul de afaceri al acestui proiect şi s-a instruit timp de câteva luni în domeniul economiei sociale prin intermediul cursurilor de la Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.
tvr2.tvr.ro
Evenimentul va fi găzduit de Secția pentru Copii și Tineret a Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea și dorește să marcheze Ziua Bastonului Alb. „În fiecare an, la nivel mondial, în data de 15 octombrie se sărbătoreşte Ziua Bastonului Alb. Bastonul alb este nu numai un instrument care permite dobândirea independenţei de mişcare pentru persoanele cu deficienţe de vedere, ci şi un simbol care îi reprezintă. Cu acest prilej, Fundaţia Cartea Călătoare, în parteneriat cu filialele Asociaţiei Nevazătorilor din România, organizează, în perioada 11-18 octombrie, proiecţii de filme accesibilizate pentru nevăzători. Până în prezent, Fundația «Cartea Călătoare» a accesibilizat 19 filme românești și străine”, se precizează în comunicatul de presă trimis redacției noastre.
Cu sprijinul Primăriei Municipiului Bacău, timp de trei zile, în perioada 9 - 11 august, în Parcul Cancicov, de la ora 22.00, cinefilii vor avea ocazia să vadă trei dintre filmele de succes prezentate la TIFF 2013.
tiff.ro
Fundaţia Cartea Călătoare şi Biblioteca Judeţeană G. T. Kirileanu Piatra Neamţ au plăcerea de a vă invita la prima proiecţie a unui film accesibilizat pentru nevăzători. Proiecţia va avea loc în 10 iunie 2013, ora 14 la sediul bibliotecii. În cadrul proiecţiei va fi vizionat filmul „Poziţia copilului” în regia lui Calin Peter Netzer, cu Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache, în rolurile principale. Acest film a câştigat pe 16 februarie 2013 premiul Ursul de aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Evenimentul se desfăşoară în cadrul proiectului „Caravana cinematografică pentru nevăzători”.
Proiectul este derulat de Fundaţia Cartea Călătoare, în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din România. El îşi propune să faciliteze accesul la cultură pentru persoanele cu deficienţe de vedere prin accesibilizarea unui număr de 16 filme artistice şi difuzarea acestora în cinematografe şi alte locaţii. Pentru prima dată în România nevăzătorii din întreaga ţară vor putea urmări filme cu descriere audio în cinematografe. Aceste proiecţii vor reprezenta o oportunitate pentru persoanele cu deficienţe de vedere de a se bucura de un film în condiţii normale mergând la cinematograf, dar şi o şansă de informare, conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice cu privire la problematica nevăzătorilor. Caravana cinematografică pentru nevăzători va fi prezentă în majoritatea reşedinţelor de judeţ şi va proiecta filmele accesibilizate în biblioteci publice, filiale ale Asociaţiei Nevăzătorilor din România, în gimnaziile şi liceele pentru elevii cu probleme vizuale. (N.S.)
www.zch.ro
Centrul are ca scop încurajarea accesului nevăzătorilor la învăţământul superior şi creşterea şanselor de absolvire pentru studenţii cu deficienţe de vedere și asigurarea pentru studenţii nevăzători a condiţiilor similare de studiu cu cele ale studenţilor văzători, prin donarea de echipamente asistive.
La cerere, studenţii cu deficienţe de vedere vor primi gratuit cursurile necesare în unul din cele 3 formate accesibile: 1) imprimate pe hârtie Braille, 2) imprimate pe hârtie normală, dar cu caractere mari și 3) format electronic, fişier Daisy text sau Microsoft Word. Douăzeci de studenţi aleşi pe baza unor criterii stabilite anterior vor primi pe timpul studiului echipamente şi soft-uri asistive care să le permite studiul individual. De asemenea, ei vor putea cumpăra aceste echipamente şi softuri asistive la jumătate de preţ şi/ sau în rate fără dobândă.
media.unibuc.ro
Durata de derulare a proiectului este de un an şi are ca obiectiv principal încurajarea accesului nevăzătorilor la învăţământul superior şi creşterea şanselor de absolvire pentru studenţii cu deficienţe de vedere. Un alt scop major al proiectului este acela de a asigura condiţii similare de studiu cu cele ale studenţilor văzători astfel încât să aibă şanse egale de integrare pe piaţa muncii. Obiectivele proiectului constau în crearea a şase centre de accesibilizare a informaţiilor în cadrul FCC şi în cele cinci universităţi partenere. Centrele vor produce cursuri şi cărţi accesibile pentru studenţii cu deficienţe de vedere”, se precizează în comunicatul de presă trimis redacţiei noastre.
În cadrul proiectului vor fi achiziţionate echipamente şi softuri asistive prin care vor fi sprijiniţi 20 de studenţi cu deficienţe de vedere. Centrele ce vor fi create vor acorda instruire în utilizare IT&C, asistenţă tehnică şi servicii de accesibilizare tuturor studenţilor cu deficienţe de vedere din cele cinci universităţi partenere.
„De peste 16 ani, Fundaţia „Cartea Călătoare” din Focşani facilitează accesul nemijlocit la informare, instruire şi angajare pentru persoanele cu deficienţe de vedere şi creşterea gradului de integrare socială a acestora cu ajutorul tehnologiilor moderne de acces. Fundaţia popularizează în rândul nevăzătorilor români cele mai noi metode şi echipamente de acces la informaţie, facilitează procurarea acestor echipamente şi acordă asistenţă pentru utilizarea lor. De asemenea, produce materialele necesare instruirii nevăzătorilor pentru a utiliza cât mai eficient noile tehnologii de acces”, se detaliază în comunicatul de presă.
La rândul său, Fundaţia Orange se situează în centrul acţiunilor filantropice corporative şi al politicii de responsabilitate socială ale Orange România. Proiectele filantropice reprezintă o modalitate de a demonstra şi de a pune în practică valorile brandului Orange. Ţintele principale vizate de Fundaţia Orange sunt detectarea şi tratamentul precoce al deficienţelor de auz în încercarea de a limita consecinţele dizabi-lităţilor respective, integrarea persoanelor cu deficienţe de văz, de vorbire şi de auz în comunitate facilitând accesul acestora la educaţie, la cultură şi la sănătate.
www.monitorulvn.ro
Proiectul, finantat de Fundatia Orange, se va derula pe o perioada de 1 an si isi propune sa incurajeze accesul nevazatorilor la invatamantul superior si sa mareasca sansele studentilor nevazatori de a absolvi.
Proiectul are drept obiective infiintarea a sase centre de accesibilizare a informatiilor pentru persoanele nevazatoare, in care vor fi produse carti si cursuri pentru studentii cu probleme de vedere.
Evenimentul de lansare a proiectului "Cursuri accesibile pentru studentii nevazatori" va incepe la ora 12.00 si va fi gazduit de Centrul de Asistenta in Domeniul Tehnologiilor de Acces pentru Persoane cu Deficiente de Vedere, cladirea Universitas, str. Panduri, nr. 7.
www.studentie.ro
Evenimentul va fi găzduit de Departamentul de Psihopedagogie Specială, din cadrul Universității „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca la Centrul de Asistență în Domeniul Tehnologiilor de Acces pentru Persoane cu Deficiențe de Vedere, Clădirea UNIVERSITAS, Str. Panduri, nr. 7, cu începere de la ora 12.
Proiectul Cursuri accesibile pentru studenții nevăzători este finanțat de Fundația Orange, prin programul Lumea prin culoare și sunet, cu suma de 45.300 Euro. Durata de derulare a proiectului este de 1 an și are ca obiective principal încurajarea accesului nevăzătorilor la învăţământul superior şi creşterea şanselor de absolvire pentru studenţii cu deficienţe de vedere. Un alt scop major al proiectului este acela de a asigura condiţii similare de studiu cu cele ale studenţilor văzători astfel încât să aibă şanse egale de integrare pe piaţa muncii.
blidaru.net
Fundația Cartea Călătoare Focșani, cu sprijinul Fundației ORANGE, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Universitatea âAlexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea din Oradea prezintă în data de 19 Iunie 2013 proiectul Cursuri accesibile pentru studenții nevăzători.
Evenimentul va fi găzduit de Departamentul de Psihopedagogie Specială, din cadrul Universităii Babeș-Bolyai Cluj-Napoca la Centrul de Asistență în Domeniul Tehnologiilor de Acces pentru Persoane cu Deficiențe de Vedere, Clădirea UNIVERSITAS, Str. Panduri, nr. 7, cu începere de la ora 12.
www.evz.ro
Evenimentul va fi găzduit de Departamentul de Psihopedagogie Specială, din cadrul Universității „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca la Centrul de Asistență în Domeniul Tehnologiilor de Acces pentru Persoane cu Deficiențe de Vedere, Clădirea UNIVERSITAS, Str. Panduri, nr. 7, cu începere de la ora 12.
www.monitorulcj.ro
Proiectul va începe la ora 12:00. Durata de derulare este de un an, iar obiectivul principal este de încurajare a accesuluinevăzătorilor la învăţământul superior şi creşterea şanselor de absolvire pentru studenţii cu deficienţe de vedere.
Organizatorii proiectului sunt: Fundaţia Cartea Călătoare Focșani, cu sprijinul Fundaţiei ORANGE, în parteneriat cu Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea din Oradea.
revistabulevard.ro
"Pentru prima dată în România, nevăzătorii din întreaga ţară vor putea viziona filme cu descriere audio în cinematografe. Aceste proiecţii vor reprezenta o oportunitate pentru persoanele cu deficiente de vedere de a se bucura de un film în condiţii normale, mergând la cinematograf, dar şi o şansă de informare, conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice cu privire la problematica nevăzătorilor", a declarat Simona Valcan, director adjunct al liceului.
Acest tip de proiecţii au introduse în pauzele dintre replicile actorilor explicaţii referitoare la decoruri, costume, mimică, scrie Agerpres.
Filmul poate fi vizionat de către publicul larg, iar nevăzătorii vor asculta în căşti explicaţiile suplimentare importante pentru înţelegerea cu adevărat a filmului.
În perioada noiembrie 2012 - octombrie 2013, Fundaţia Cartea Călătoare derulează proiectul "Caravana cinematografică pentru nevăzători", care îşi propune să faciliteze accesul la cultură pentru persoanele cu deficienţe de vedere prin accesibilizarea unui număr de 16 filme artistice şi difuzarea acestora în cinematografe şi în alte locaţii.
Caravana cinematografică pentru nevăzători va fi prezentă în majoritatea municipiilor din judeţ şi va proiecta filmele accesibilizate în biblioteci publice, filiale ale Asociaţiei Nevăzătorilor din România şi în licee pentru nevăzători.
Proiectul, derulat în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din România, este realizat cu sprijinul Fundaţiei Orange România, care a oferit o finanţare de 28.930 de euro.
www.romaniatv.net
Pelicula ”Poziția copilului”, care a câștigat trofeul “Ursul de Aur" la Festivalul de Film de la Berlin, a fost făcută accesibilă în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania și pentru persoanele cu handicap de vedere.
Filmul a fost vizionat ieri şi de către publicul larg, în timp ce nevăzătorii au ascultat în căşti explicaţiile suplimentare importante pentru a putea înţelege cu adevărat a pelicula.
„Am accesibilizat un film pentru nevăzători. Asta înseamnă că în pauzele dintre replicile actorilor inserăm descrierea audio. Este vorba de elemente de genul mimica de corp, gestică, introducerea personajului, lucruri care să faciliteze înţelegerea filmului. Sunt lucruri care scapă dacă nu vezi. Practic descrierea se aude doar în cască”, a declarat Gabriela Dima, coordonator program fundaţia Cartea călătoare.
Spectatorii au fost impresionaţi de posibilitatea de a urmări acelaşi film alături de nevăzători. Alături de ei, în sală, au fost aproximativ 40 de persoane cu deficienţe de vedere.
„A fost foarte emoţionant. A contat şi descrierea audio, care a fost un suport în plus, dar Luminiţa a reuşit să transmită emoţii”, a spus un spectator.
„Am văzut trăirile celor de lângă mine şi realizez cât de important a fost să audă şi ei lucruri pe care noi le vedem”, a spus un alt spectator.
La eveniment a participat şi actriţa Luminiţa Gheorghiu, care joacă rolul principal. Ea a fost primită cu ropote de aplauze.
„E minunată iniţiativa asta. Jos pălăria. Trebuie să fim atenţi la oamenii din jurul nostru. Când am auzit m-a copleşit ideea, este extraordinar. Sunt ai noştri, sunt oameni cu handicapuri mai mari în suflet”, a spus actriţa Luminiţa Gheorghiu.
Filmul "Poziţia copilului", câştigător al trofeului "Ursul de aur", a avut proiecţia specială în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Pelicula a fost făcută accesibilă și pentru nevăzători de Fundaţia Cartea Călătoare.
citynews.ro
Acest lucru este posibil ca urmare a lansării celei de-a IV-a Competiţii NESsT pentru Întreprinderi Sociale, organizată de către Fundaţia NESsT România, în parteneriat strategic cu Romanian-American Foundation şi cu susţinerea Citi România. Obiectivul competiţiei este de a susţine dezvoltarea întreprinderilor sociale din România. „În fiecare dintre comunităţile în care trăim există atât probleme sociale, cât şi potenţialul comunităţii de a le rezolva pe termen lung, cu resurse proprii. Cu această convingere, Fundaţia NESsT România îi invită pe toţi cei interesaţi să lanseze sau să extindă o întreprindere socială, să îşi înscrie ideea de afacere cu impact social pozitiv în Competiţia NESsT pentru Întreprinderi Sociale 2013. Juriul format din specialişti NESsT şi profesionişti din mediul de afaceri va selecta în jur de 12 aplicanţi.
Aceştia vor beneficia, timp de 7 luni, de o serie de workshopuri susţinute de către Fundaţia NESsT, workshopuri în cadrul cărora concurenţii vor învăţa, pas cu pas, toate instrumentele necesare dezvoltării ideii lor de întreprindere socială, de la cercetarea de piaţă la întocmirea planului de afaceri. La finalul acestei perioade de planificare, NESsT va premia cele mai bune planuri de afaceri cu câte un grant de investiţie valorând între 10.000 dolari şi 20.000 dolari”, se precizează în comunicatul de presă trimis redacţiei noastre.
www.monitorulvn.ro
Filmul "Poziţia copilului" a fost accesibilizat pentru nevăzători de Fundaţia Cartea Călătoare, care a introdus în pauzele dintre replicile actorilor explicaţii referitoare la decoruri, costume, mimică.
Această proiecţie reprezintă o oportunitate pentru persoanele cu deficienţe de vedere de a se bucura de un film în condiţii normale, mergând la cinematograf, dar şi o şansă de informare, conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice cu privire la problematica nevăzătorilor, explică inițiatorii proiectului.
Proiecţa variantei accesibilizate a filmului "Poziţia Copilului" va avea loc miercuri, de la ora 17.00, la cinematograful Arta din Cluj-Napoca.
www.europafm.ro
Filmul e programat mâine la ora 15 iar pelicula a fost accesibilizată pentru nevăzători de Fundaţia Cartea Călătoare, care a introdus în pauzele dintre replicile actorilor explicaţii referitoare la decoruri, costume, mimică şi altele în cadrul unui proiect finaţat cu ajutorul fundaţiei Orange România.
La proiecţie vine şi protagonista Luminiţa Gheorghiu. "Această proiecţie reprezentă o oportunitate pentru persoanele cu deficienţe de vedere de a se bucura de un film în condiţii normale mergând la cinematograf, dar şi o şansă de informare, conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice cu privire la problematica nevăzătorilor", explică organizatorii de la fundaţia Cartea Călătoare, fundaţie care a mai făcut astfel de proiecte la ediţiile TIFF din 2009, 2010 şi 2012.
"Pentru prima dată în România, nevăzătorii au avut şansa de a urmări un film în cinematograf, în condiţii similare de accesibilitate cu orice altă persoană din societate. În această lume plină de limitări care le sunt impuse în mod firesc de natura dizabilităţii şi de o societate prea puţin deschisă spre a le accesibiliza mediul fizic, informaţional şi comunicaţional, persoanele cu deficienţe de vedere din Cluj Napoca au avut parte de câteva ore de normalitate", spun aceştia.
Filmul "Poziţia copilului" va beneficia de proiecţii speciale, săptămâna aceasta, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania de la Cluj-Napoca. Pelicula va rula pe 5 iunie, de la ora 17.00, la Cinema Arta (proiecţie specială pentru nevăzători), pe 6 iunie, de la 21.45, la Ursus Open Air din Piaţa Unirii, iar vineri, 7 iunie, de la ora 12.30, va fi programată o nouă proiecţie a filmului la Cinema "Florin Piersic".
ziuadecj.realitatea.net
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Fundaţia Cartea Călătoare, filmul "Poziţia copilului" a fost accesibilizat pentru nevăzători de Fundaţia Cartea Călătoare, care a introdus în pauzele dintre replicile actorilor explicaţii referitoare la decoruri, costume şi mimică, potrivit Mediafax.
www.romaniatv.net
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Fundaţia Cartea Călătoare, filmul "Poziţia copilului" a fost accesibilizat pentru nevăzători de Fundaţia Cartea Călătoare, care a introdus în pauzele dintre replicile actorilor explicaţii referitoare la decoruri, costume, mimică.
Filmul poate fi vizionat de către publicul larg. Nevăzătorii vor asculta în căşti explicaţiile suplimentare importante pentru înţelegerea cu adevărat a filmului.
La eveniment va participa actriţa Luminiţa Gheorghiu, care deţine rolul principal în film.
"Această proiecţie reprezintă o oportunitate pentru persoanele cu deficienţe de vedere de a se bucura de un film în condiţii normale, mergând la cinematograf, dar şi o şansă de informare, conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice cu privire la problematica nevăzătorilor", se arată în comunicat.
www.mediafax.ro
În cadrul proiecţiei va fi vizionat filmul artistic pentru copii Ho Ho Ho în regia lui Jesus del Cerro, cu Ştefan Bănică jr., Bogdan Iancu, Pavel Bartoş şi Alina Chivulescu în rolurile principale.
De asemenea, în perioada noiembrie 2012 – octombrie 2013 Fundaţia Cartea Călătoare va derula proiectul „Caravana cinematografică pentru nevăzători” care îşi propune să faciliteze accesul la cultură pentru persoanele cu deficienţe de vedere prin accesibilizarea unui număr de 16 filme artistice şi difuzarea acestora în cinematografe şi alte locaţii. Pentru prima dată în România nevăzătorii din întreaga ţară vor putea viziona filme cu descriere audio în cinematografe. Aceste proiecţii vor reprezenta o oportunitate pentru persoanele cu deficienţe de vedere de a se bucura de un film în condiţii normale mergând la cinematograf, dar şi o şansă de informare, conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice cu privire la problematica nevăzătorilor. Caravana cinematografică pentru nevăzători va fi prezentă în majoritatea municipiilor de ju- deţ şi va proiecta filmele accesibilizate de noi în biblioteci publice, filiale ale Asociaţiei Nevăzătorilor din România şi în licee pentru nevăzători. Proiectul derulat în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din România, este realizat cu sprijinul financiar al unei fundaţii din ţară. Carmen T: „Eu am fost foarte încântată. Filmul nu m-a impresionat prea mult, dar am descoperit că într-adevăr dacă urmărim un film fără să-l vedem, pierdem o foarte mare cantitate de informaţii. Cred că genul ăsta de filme chiar reuşeşte să ne dea puţină normalitate, sau cum se zice, puţină incluziune…“. Manu: „Excelente explicaţiile, atât cât să nu fie deranjante, dar suficiente. Aşa chiar am merge la film… Măcar o dată la lună să existe pe undeva prin vreun cinematograf din Cluj un astfel de film…“. „Prin intermediul proiectului „Caravana cinematografică pentru nevăzători” ne propunem ca nor- malitatea să nu mai fie un fapt excepţional, astfel încât din ce în ce mai mulţi nevăzători să meargă în cinematografe alături de prieteni şi familiile lor”, precizează în comunicatul de presă remis redacţiei, Gabriela Dima, respon- sabilă în cadrul proiectului amintit.
www.stradadebuzau.ro
Fundaţia Cartea Călătoare din Focşani ajută persoanele cu dizabilităţi să aibă acces la educaţie şi cultură, iar prin proiectul “Caravana cinematografică pentru nevăzători” accesibilizează pentru nevăzători 16 filme româneşti şi străine. Filmele vor fi proiectate în cinematografele şi bibliotecile din România, cu sprijinul Asociaţiei Nevăzătorilor din România şi a Fundaţiei Orange România. Cu filmul românesc „Bună! Ce faci?” (în regia lui Alexandru Maftei) s-a deschis în decembrie 2012, la Biblioteca Naţională, seria filmelor accesibilizate.
Pentru că au lipsit căştile în care persoanele cu deficienţe de vedere puteau să asculte banda auditivă suplimentară, aşa cum se face de regulă “vizionarea” unui film accesibilizat pentru nevăzători, am reuşit să aflăm cu toţii ce presupune un film adaptat. Procesul de adaptare este simplu: în pauzele dintre replicile actorilor sunt inserate descrieri audio-descriptive de mimică, gestică, decor care să faciliteze înţelegerea filmului. Aceste descrieri sunt înregistrate separat şi apoi introduse pe o bandă sonoră adiacentă coloanei sonore. Iată un pasaj descriptiv din filmul „Bună! Ce faci?”: „Ea pune cartea cu faţa în jos, se ridică de pe canapea. Cartea pe care o citea se numea Dragostea în vremea holerei. S-au sărutat la despărţire. Bărbatul coboară scările. Cadrul e fixat pe picioarele ei”. Pentru a accesibiliza şi filmele străine, Fundaţia Cartea Călătoare are în vedere dublarea filmelor prin traducerea în română.
www.altreileasector.ro
Nevăzători şi văzători focşăneni au vizionat, aseară, pentru prima dată împreună într-un cinematograf, filmul „Bună! Ce faci?”, în regia lui Alexandru Maftei. Proiecţia filmului special accesibilizat de Fundaţia „Cartea Călătoare” din Focşani a avut loc la Cinema Balada şi a stârnit aceleaşi reacţii de ambele părţi. Asta pentru că în căşti, nevăzătorii au putut asculta descrierea decorului, mimicii, gesturilor, etc., rostită de lectorul Fundaţiei, între replicile actorilor. Evenimentul, absolut inedit, a dovedit că imposibilul poate deveni posibil dacă depăşim prejudecăţile. Că între a vedea şi a nu vedea cu ochii nu există nicio barieră atâta timp cât oamenii reuşesc să privească dincolo de limitările impuse de natura handicapului, şi nu-şi mai percep propria normalitate ca fiind un fapt excepţional.
Nevăzătorii focşăneni au păşit, aseară, pentru prima dată în sala Cinematografului Balada, s-au aşezat în fotolii ca orice om ce vine la film şi au urmărit, alături de persoane care văd, filmul „Bună! Ce faci?”, în regia lui Alexandru Maftei. Filmul face parte dintr-o serie de 16 pe care Fundaţia Cartea Călătoare le va accesibiliza, în cadrul proiectului „Caravana cinematografică pentru nevăzători”, derulat în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din România, cu sprijinul Fundaţiei Orange România care oferă o finanţare de 28.930 euro.
www.monitorulvn.ro
Pelicula propusă spre vizionare a fost „Bună, ce faci?” în regia lui Alexandru Maftei. Filmul, care îi are în rolurile principale pe Dana Voicu şi Ionel Mihăilescu, este o comedie romantică despre doi soţi care nu mai simt nicio atracţie unul faţă de celălalt după 20 de ani de căsnicie. Intrarea la film a fost gratuită, iar nevăzătorii au ascultat în căşti descrierea acţiunii, pentru o înţelegere mai bună a acestuia.
”Este deschiderea către a 7-a artă pentru nevăzători. Au parte de o descrirere competentă să înţeleagă filmul”, ne-a spus Mircea Bucur, preşedintele Fundaţiei „Cartea Călătoare”, cel care a avut iniţiativa accesibilizării filmelor pentru cei fără vedere. Această acţiune face parte din proiectul „Caravana cinematografică pentru nevăzători” care a început în luna noiembrie 2012 şi se va încheia în toamnă. Proiectul şi-a propus facilitarea accesului la cultură pentru persoanele cu deficienţe de vedere prin accesibilizarea a 16 filme artistice şi difuzarea acestora în cinematografe sau biblioteci.
Astfel de proiecţii au mai avut loc pană acum dar nu în cinematografe, evenimentul de la sala Balada constituind o premieră. Proiectul este derulat în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din România şi realizat cu sprijinul financiar al companiei Orange România. (Aurelian IVAN)
www.ziaruldevrancea.ro
Jennifer va fi prezentă mâine, la ora 13.00, la Secţia pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene unde va vorbi, alături de reprezentanţii Fundaţiei „Cartea Călătoare” din Focşani, despre problemele nevăzătorilor şi posibilele moduri de rezolvare a acestora. În Vrancea trăiesc aproximativ 2300 de nevăzători şi persoane cu deficienţe de vedere, copii şi adulţi, iar pentru cei mai mulţi dintre aceştia, viaţa independentă a rămas doar la stadiul de noţiune. Şi asta pentru că prea multe dintre problemele lor sunt pur şi simplu invizibile atât pentru autorităţi cât şi pentru comunitate.
Ce este un nevăzător? Cum să mă comport cu un om care nu vede, atunci când îl întâlnesc? Sunt doar două din multele întrebări la care Jennifer Brooks, voluntar la Corpul Păcii, specializată pe educaţie specială pentru nevăzători şi absolventa unui master în orientare şi mobilitate a acestora, va încerca să răspundă celor interesaţi, mâine, de la ora 13.00, la Secţia pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene. De patru ani, ea s-a mutat, practic, în România şi a început o muncă asiduă cu elevii cu deficienţe de vedere din Şcoala „Moldova” din Târgu Frumos, astfel ca aceştia să deprindă abilităţi de viaţă independentă. Şi reuşeşte, cu succes! A învăţat limba română aproape perfect şi, cu toate că se apropie timpul să se întoarcă în SUA, ea spune că ar rămâne bucuroasă, pentru încă o perioadă de timp, dacă alte şcoli destinate acestor copii sau organizaţii nonguvernamentale ar coopta-o în alte proiecte. Ea s-a întâlnit, ieri, cu Mircea Bucur, preşedintele Fundaţiei „Cartea Călătoare” din Focşani, singura din ţară care militează şi acţionează pentru dreptul nevăzătorilor la informaţie, educaţie şi angajare. Şi simpla întâlnire între doi oameni pasionaţi de ceea ce fac s-a transformat, ieri, într-un adevărat schimb de experienţă. „Am auzit de mult de «Cartea Călătoare» la şcoala din Târgu Frumos. În fiecare zi, mai ales elevii din clasele mici folosesc manualele Daisy şi ascultă poveşti la playerele venite din partea acestei Fundaţii. Eu am încercat să dezvolt la copiii din şcoală abilităţi de viaţă independentă. În cadrul unui proiect, cred că unic în ţară, am realizat un studio de gastronomie unde elevii învaţă să gătească, şi unul de igienă, în cadrul căruia învaţă să se spele şi să-şi spele, să întindă hainele la uscat, să se îmbrace în funcţie de situaţie şi să aleagă hainele potrivite fiecărui eveniment. Şi am fost foarte fericită când cei care au învăţat să facă singuri un lucru sau altul, au exclamat cu uimire: am reuşit!”, a povestit Jennifer.
www.monitorulvn.ro
Filmul, care îi are în rolurile principale pe Dana Voicu şi Ionel Mihăilescu, este o comedie romantică despre doi soţi care nu mai simt nicio atracţie unul faţă de celălalt după 20 de ani de căsnicie. Filmul va putea fi urmărit de public, intrarea fiind gratuită, iar nevăzătorii vor asculta în căşti descrierea acţiunii în cele mai mici detalii, realizată de reprezentanţii fundaţiei, pentru o înţelegere mai bună a acestuia. „Am achiziţionat 100 de perechi de căşti pe care le vom oferi la intrarea în sala de cinematograf chiar şi celor care nu sunt nevăzători dar doresc să simtă şi ei filmul altfel”, ne-a declarat Gabriela Dima, purtătoarea de cuvant a Fundaţiei „Cartea Călătoare”.
Acţiunea face parte din proiectul „Caravana cinematografică pentru nevăzători” care a început în luna noiembrie 2012 şi se va încheia în luna octombrie a acestui an, proiect care are drept scop facilitarea accesului la cultură pentru persoanele cu deficienţe de vedere prin accesibilizarea la 16 filme artistice şi difuzarea acestora în cinematografe sau biblioteci. Accesibilizarea reprezintă descrierea orală a acţiunii filmului de către o persoană cu dicţie foarte bună, iar nevăzătorii ascultă înregistrarea în acelaşi timp cu rularea filmului.
Proiecţii au mai avut loc pană acum dar nu în cinematografe, evenimentul de la Cinematograful Balada constituind o premieră. Proiectul „Caravana cinematografică pentru nevăzători” este derulat în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din România şi realizat cu sprijinul financiar al companiei Orange România. "Ray" a fost primul film cu descriere video, direct accesibil nevăzătorilor din Romania. Pe langă coloana sonoră originală, în film au fost incluse descrieri ale imaginilor şi lectura titrajului. A fost prima realizare de acest fel din Romania, realizată de Fundacţia “Cartea Călătoare”, conduseă de un informatician fără vedere din oraşul nostru. (Mihaela VLĂDESCU)
www.ziaruldevrancea.ro
Mircea Bucur este nevăzător de la vârsta de 20 de ani. Este absolvent al Universității Al. I. Cuza din Iași, Facultatea de Matematică. A lucrat 20 de ani ca informatician în mai multe companii. În 1996 a înfiintat Fundația Cartea Călătoare pentru a facilita accesul nemijlocit la informare, instruire și angajare pentru persoanele cu deficiențe de vedere.
A fost inițiatorul primelor cursuri de instruire pentru nevăzătorii din România în utilizarea computerelor prevăzute cu sintetizor vocal. Este directorul revistei audio Radar care apare fără întrerupere din decembrie 2003. Alături de colectivul fundației a realizat primele filme artistice accesibilizate pentru nevăzători și a creat o rețea națională de distribuție a cărților audio în format Daisy pentru persoanele cu deficiențe de vedere prin intermediul bibliotecilor publice din România.
”Am fost primul nevăzător din țară care a început să lucreze pe calculator în 1995. M-am antrenat un an de zile și mi-am dat seama ce deschidere uriașă e pentru un nevăzător, așa că în 1996 am decis să pornim Fundația Cartea Călătoare”, spune domnul Bucur. Scopul inițiativei a fost facilitarea accesului nemijlocit la informare, instruire și angajare pentru persoanele cu deficiențe de vedere și creșterea gradului de integrare socială a acestora cu ajutorul tehnologiilor moderne de acces.
Mircea Bucur a reușit, în ciuda dizabilității sale, să devină un IT-ist în toată puterea cuvântului, ajungând să creeze programe IT pentru cei cu deficiențe de vedere.
www.buzznews.ro
Este vorba de Mircea Bucur, preşedintele ONG-ului numit Fundaţia Cartea Călătoare (FCC, din Focşani), Gabriela Dima, directorul proiectului, Luiza Carcadia, secretară la FCC, colaboratoarele Laura Breană şi Claudia Toader şi managerul de proiect, clujeanul prin adopţie, Marian Pădure.
Proiectul lor se numeşte „Caravana cinematografică pentru nevăzători“, va dura un an, până pe 3 decembrie 2013, încheindu-se chiar de Ziua internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Iniţiativa lor este finanţată cu circa 28.000 de euro din partea Fundaţiei Orange.
www.antena1cluj.ro
Filmul, în regia lui Alexandru Maftei, cu Ionel Mihăilescu şi Dana Voicu în rolurile principale, poate fi vizionat şi de publicul larg.
tv-h.ro
Filmul va putea fi urmărit şi de către publicul larg, nevăzătorii ascultând în căşti explicaţiile suplimentare foarte importante pentru înţelegerea cu adevărat a proiecţiei (decoruri, costume, mimică, etc.)
În perioada noiembrie 2012 – octombrie 2013 Fundaţia Cartea Călătoare va derula proiectul „Caravana cinematografică pentru nevăzători” care îşi propune să faciliteze accesul la cultură pentru persoanele cu deficienţe de vedere prin accesibilizarea unui număr de 16 filme artistice şi difuzarea acestora în cinematografe.
Aceste proiecţii vor reprezenta o oportunitate pentru persoanele cu deficienţe de vedere de a se bucura de un film în condiţii normale mergând la cinematograf, dar şi o şansă de informare, conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice cu privire la problematica nevăzătorilor.
Un prim eveniment venit în sprijinul nevăzătorilor s-a consumat ieri la Biblioteca Naţională a Romaniei cand s-a proiectat pelicula romanească “Bună! Ce faci?” în regia lui Alexandru Maftei. „Bună! Ce faci?" este povestea a doi soţi care, după 20 de ani de căsnicie, nu mai simt nici o atracţie unul faţă de celălalt. Fiecare dintre ei îşi caută iubirea în altă parte şi, după câteva nopţi de chat nebun, amândoi sunt convinşi că şi-au găsit amantul perfect pe net. Atracţia pentru iubitul virtual e tulburată de sentimentul de vinovăţie, însă nici unul nu bănuieşte că partenerul de care s-a îndrăgostit pe Internet nu e deloc un necunoscut. Nevăzătorii ascultă în căşti explicaţiile suplimentare foarte importante pentru înţelegerea cat mai bună a proiecţiei. Accesibilizarea presupune ca o persoană cu o dicţie bună şi un timbru vocal plăcut să descrie oral acţiunea filmului. Ulterior nevăzătorii ascultă înregistrarea concomitent cu filmul ce rulează în cinema. (Sorin TUDOSE)
www.ziaruldevrancea.ro
Pentru prima dată în România nevăzătorii din întreaga ţară vor putea viziona filme cu descriere audio în cinematografe. Astfel, de ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi, Fundaţia Cartea Călătoare va realiza prima proiecţie a unui film accesibilizat pentru nevăzători, în Bucureşti. Evenimentul va avea loc luni, 3 decembrie, orele 12.00, în sala mare de conferinţe a Bibliotecii Naţionale a României, iar spre vizionare a fost ales filmul „Bună! Ce faci?” în regia lui Alexandru Maftei, cu Ionel Mihăilescu şi Dana Voicu în rolurile principale.
adevarul.ro
Fundaţia Cartea Călătoare are plăcerea să vă invite la prima proiecţie a unui film accesibilizat pentru nevăzători în Cluj-Napoca, care va avea loc marți 4 decembrie, ora 19 la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Str. Sindicatelor nr. 7.
În cadrul proiecţiei va fi vizionat filmul „Bună! Ce faci?” în regia lui Alexandru Maftei, cu Ionel Mihăilescu şi Dana Voicu în rolurile principale.
Filmul poate fi vizionat de către publicul larg. Nevăzătorii vor asculta în căşti explicaţiile suplimentare foarte importante pentru înţelegerea cu adevărat a filmului (decoruri, costume, mimică, etc.)
În perioada noiembrie 2012 – octombrie 2013 Fundaţia Cartea Călătoare va derula proiectul „Caravana cinematografică pentru nevăzători” care îşi propune să faciliteze accesul la cultură pentru persoanele cu deficienţe de vedere prin accesibilizarea unui număr de 16 filme artistice şi difuzarea acestora în cinematografe.
Pentru prima dată în România nevăzătorii din întreaga ţară vor putea viziona filme cu descriere audio în cinematografe.
Aceste proiecţii vor reprezenta o oportunitate pentru persoanele cu deficienţe de vedere de a se bucura de un film în condiţii normale mergând la cinematograf, dar şi o şansă de informare, conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice cu privire la problematica nevăzătorilor.
Pe parcursul proiectului vom organiza şi o caravană cinematografică cu filmele realizate în biblioteci publice din ţară, filiale ale Asociaţiei Nevăzătorilor din România, licee pentru deficienţi de vedere.
Proiectul, derulat în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din România, este realizat cu sprijinul Fundaţia Orange România care oferă o finanţare de 28.930 Euro.
clujazi.ro
Evenimentul va avea loc luni, 3 decembrie, orele 12:00, în sala mare de conferinţe a Bibliotecii Naţionale a României, iar spre vizionare a fost ales filmul „Bună! Ce faci?” în regia lui Alexandru Maftei, cu Ionel Mihăilescu şi Dana Voicu în rolurile principale.
jurnalul.ro
Pentru început, 15 cursanţi, nevăzători suceveni, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 70 de ani, vor parcurge 60 de ore de pregătire, câte patru ore pe zi, ale unui curs gratuit în care profesorul Gelu Ionescu (Şcoala Specială pentru persoane cu deficienţe de vedere Târgu-Frumos, actualmente pensionat), care din 2001 s-a specializat în tehnologie de acces - accesul persoanelor cu deficienţe de vedere la computer (cursuri în ţară şi străinătate), le va desluşi tainele calculatorului.
Circa 500 de cursanţi nevăzători, la nivel de ţară
Profesorul Gelu Ionescu ne-a spus că aceste cursuri de calculatoare pentru nevăzători fac parte dintr-un proiect, realizat în parteneriat cu firma Siveco - producătoare de Soft Educaţional, Asociaţia Naţională a Nevăzătorilor din România şi Fundaţia Cartea Călătoare.
www.monitorulsv.ro
„Bună! Ce faci?” este filmul care va fi prezentat luni, a cărui regie este semnată de Alexandru Maftei şi care are în rolurile principale pe actorii Ionel Mihăilescu şi Dana Voicu. Dacă cei care văd vor putea urmări filmul în mod obişnuit, nevăzătorii vor avea la dispoziţie căşti, în care vor asculta explicaţiile suplimentare, astfel încât să înţeleagă cu adevărat proiecţia (decoruri, costume, mimică, etc.).
www.monitorulvn.ro
În perioada 11 - 21 august 2011, în apropierea oraşului Sălişte, se desfăşoară RoJam a 5-a Jamboree Naţională a Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României şi prima Jamboree după 75 de ani din România (reuniune făcută în tabără a unor organizații de cercetaşi).
Mediul ONG din judeţul Vrancea a fost reprezentat de Fundaţia Cartea Călătoare şi Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă "Focul Viu". Fundaţia Cartea Călătoare a prezentat în cadrul unui atelier sistemul Daisy de producere a cărţilor şi manualelor accesibile persoanelor cu deficienţe de vedere sau cu dificultăţi de citire.
adevarul.ro
Cum ar fi povestea dragostei a doi oameni obisnuiti, Maria, 37 ani, si Larry, 45 ani, ambii tintuiti in scaune cu rotile.
Revista este editata de citiva membri ai Fundatiei “Cartea calatoare”. Presedintele fundatiei, Mircea Bucur, le explica nevazatorilor, pe site-ul revistei, de ce a ales acest nume: “Radar simbolizeaza capacitatea nevazatorilor de a percepe lumea cu celelalte simturi ramase valide.
Cum radarul vede la fel de bine si ziua si noaptea, speram ca revista noastra sa va ajute sa navigati prin lumea vazatorilor cu mai multa siguranta si incredere”.
“Radar” s-a nascut dintr-o lista de discutii a celor care nu vad, care comunicau pe serverul Fundatiei “Cartea calatoare”. Moderator al listei, Mircea Bucur a observat ca anumite subiecte de discutie sint de mare interes pentru nevazatori. Sau ca majoritatea erau neinformati in privinta unor lucruri simple, care ar putea fi explicate cu usurinta intr-o revista.
Cum ar fi, de exemplu, plata impozitelor folosind Internetul. Si pentru ca nimeni, nici la scoala nevazatorilor, nu le explica acestora cum pot folosi Internetul, “Radar” incearca sa puna la punct si o biblioteca electronica, care sa inregistreze pe CD-uri cele mai interesante carti.
www.hotnews.ro
Stranie este insa descrierea fidela a imaginilor. Daca veti inchide ochii si veti asculta frazele de mai sus veti intelege cum e sa vizionezi o pelicula fara a putea vedea absolut nimic. Desi va poate parea un exercitiu bizar, sunt totusi unii oameni care pot urmari "Aviatorul" numai ascultand ceea ce restul cinefililor vad.
Fundatia "Cartea calatoare" a editat pe CD acest film...
www.9am.ro
Mai exact, infatisarea personajelor, expresia de pe chipul lor in anumite situatii-cheie, decorul si tot ceea ce nu se poate intelege din contextul oferit de dialogul actorilor va fi descris de o voce.
„Am primit multe telefoane de la nevazatori din toata tara care ne intrebau daca si cand adaptam filmul si pentru ei”, a spus Gabriela Dima, voluntar la Fundatia „Cartea Calatoare”.
www.9am.ro